Politică

Turul Franței la Seleuș: Milioane de euro din bani publici pentru piste de biciclete făcute de băieții deștepți din PNL

În comuna arădeană Seleuș, pasiunea pentru ciclism pare să fi atins cote olimpice, deși locuitorii probabil nici nu visau la infrastructură la nivelul marilor capitale europene. Cu un primar liberal instalat la cârma comunei încă din anul 2008, Cristian Branc pe numele său, mica localitate se pregătește să devină un veritabil paradis al pedalatului. Însă, spre deosebire de Paris sau alte metropole, în vestul țării infrastructura velo nu se construiește cu simpli constructori, ci cu rețele bine conectate la pușculița politică a partidului.

La sfârșitul lunii iulie, Primăria Seleuș a scos din buzunarul public peste 8,7 milioane de lei, fără TVA, pentru lucrări de amenajare urbanistică ce includ piste de biciclete, rigole și podețe. Suma este de-a dreptul impresionantă, mai ales că reprezintă doar un rest de executat dintr-un proiect și mai generos. Iar când vine vorba despre firmele norocoase care au pus mâna pe acest contract bănos, coincidențele politice și istoricul penal încep să curgă mai ceva ca apa prin rigolele proaspăt licitate.

Grupul de firme câștigător este format din Coni SRL și Pamavi House Instal SRL. Prima societate vine tocmai din Prahova și este controlată de Nicolae Onea, un afacerist intens vehiculat în presă ca fiind un pilon de bază în rețeaua fostului baron PNL Iulian Dumitrescu, celebrul „Baron Lamborghini”. Firma nu este la prima experiență de acest gen, având la activ o urmărire penală într-un megadosar de evaziune și spălare de bani cu prejudicii de zeci de milioane de euro.

Cea de-a doua firmă, Pamavi House Instal SRL, întregește tabloul de familie liberal. Deși în acte figurează fiica, afacerea este gestionată de Cornel Vidran, membru și activist PNL cu acte în regulă în județ. Astfel, primarul liberal din Seleuș a reușit performanța de a atribui un contract de milioane chiar colegilor de partid și prietenilor din rețeaua politică. Probabil singurul lucru care mai lipsește de pe noua pistă este marcajul galben, pentru ca toată lumea să știe clar cine pedalează pe banii comunității.

Related Articles

Back to top button