Politică

Cantonul de lux din pădurea Pasărea: Romsilva transformă o simplă locuință de serviciu într-o vilă cu mansardă de peste 3 milioane de lei

În timp ce reformele din sistemul silvic sunt intens trâmbițate la televizor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva demonstrează un nivel de generozitate financiară absolut ieșit din comun când vine vorba de propriul confort. La Ocolul Silvic Brănești din cadrul Direcției Silvice Ilfov, un banal canton numit „Pasărea” a suferit o transformare spectaculoasă, evoluând de la statutul de simplă locuință de serviciu la cel al unei vile în toată regula.

Traseul bugetar al acestui canton a început în luna august a anului trecut, când Romsilva a atribuit un contract inițial de 2,2 milioane de lei plus TVA firmelor Vice Com 95 SRL și Technosec GND SRL. Proiectul prevedea modernizarea clădirii administrative într-un termen de execuție de 12 luni. Însă, exact la finalul perioadei contractuale, când lucrarea trebuia recepționată, administrația silvică a decis să schimbe radical datele problemei.

Sub pretextul adăugării unei mansarde, sprijinită rapid de o autorizație emisă de Primăria Comunei Brănești pe 24 august, Romsilva a parafat un act adițional consistent. Termenul de execuție a fost extins la 23 de luni, iar nota finală de plată a crescut la peste 3 milioane de lei fără TVA (aproximativ 600.000 de euro). Așa-zisa eficientizare din silvicultură se traduce astfel prin fonduri publice masive direcționate spre construcții de lux ascunse adânc în pădurile Ilfovului.

Related Articles

Back to top button