Descoperire arheologică fascinantă sub șinele de tramvai de pe strada Armand Călinescu din Capitală

Pe strada Armand Călinescu, după demontarea șinelor și a plăcilor de beton, au fost descoperite mai multe vestigii ale orașului vechi, inclusiv cel puțin două schelete umane.
Lucrările la linia 5 scot la iveală alte descoperiri arheologice
Șantierul liniei 5 de tramvai din centrul Bucureștiului a scos la iveală o descoperire neașteptată. Cel puțin două schelete umane, găsite pe strada Armand Călinescu, la mai puțin de un metru sub nivelul vechilor șine.
Rămășițele au fost găsite după demontarea șinelor și a plăcilor de beton, alături de alte vestigii ale orașului vechi.
Arheologii și specialiștii au ajuns în zonă pentru a examina descoperirile. Deocamdată, nu au fost făcute publice informații despre vechimea rămășițelor sau despre persoanele cărora le-ar fi aparținut.
Potrivit sursei citate, unde nu există probleme istorice, se lucrează la rețelele edilitare, termenul pentru cele de gaze fiind finalul anului 2027.

Stadiul lucrărilor pe Lotul 5 de linii de tramvai
Amintim că, în urma descoperirilor arheologice și altor intervenții, șantierul de pe Lotul 5 de linii de tramvai este blocat pe o bună parte a traseului.
Strada Vasile Lascări, de la Piața Gemeni până la intersecția cu Strada Maria Rosetti
- Aici, muncitorii nu au excavat pământul pentru realizarea fundației noii linii de tramvai. Bucureșteanul a precizat că singurele intervenții sunt realizate de angajații Apa Nova, care înlocuiesc conducta de apă.
Strada Vasile Lascări, de la intersecția cu Strada Maria Rosetti până la cea cu Strafa Vasile Lascăr
- Pământul nu a fost excavat pentru realizarea fundației noii linii de tramvai. În continuare, se derulează lucrări de înlocuire a conductei de gaz.
- Autorul postării a spus că s-a săpat până la limita fiecărei case, acolo unde țeava din fiecare imobil se conectează la cea principală de sub stradă.
Dată fiind situația, peste fiecare șanț săpat prin trotuar s-a pus câte o bucată de lemn pentru a permite pietonilor să circule în continuare pe acolo.
Din păcate, nu cred că este cea mai sigură soluție pentru a asigura posibilitatea riveranilor să se deplaseze din propriile curți. Nu de puține ori am avut impresia că bucățile de lemn peste care treceam vor ceda.
Poate autoritățile și executantul lucrărilor la rețeaua de gaz vor lua măsuri pentru îmbunătățirea siguranței trecătorilor, mai ales că nu știu dacă intervenția la rețeaua de gaz se va finaliza prea curând, a adăugat bărbatul.
Strada Armand Călinescu, de la intersecția cu Strada Vasile Lascăr până la cea cu Strada Inocenței
- Aici, constructorii au excavat parțial pământul pentru realizarea fundației noii linii de tramvai. Bărbatul a spus că nu a observat schimbări majore față de precedenta vizită din august.
- Pe următoarele segmente ale străzii Armand Călinescu, au fost realizate descoperiri arheologice, astfel că lucrările sunt suspendate până la clarificarea situației de către specialiștii Direcției pentru Cultură a Municipiului București.




