Dezastru de 9 milioane de euro în Herăstrău – malurile «reparate» recent crapă și cad bucăți

Garanția oficială pentru malurile din Herăstrău este de 100 de ani. A fost dată chiar de primarul general Cirpian Ciucu. Bordurile de pe marginea aleii n-au citit însă declarația. Au ținut și ele cât au ținut și acum se desfac în bucăți.
Le-a filmat Andrei Roșu. Sportivul a scris peste imagini, cu roșu: „Lucrare” făcută în Herăstrău acum câteva luni. Mesajul de sub clip nu lasă loc de interpretări: „În atenția autorităților care au plătit așa ceva… din banii noștri.” Andrei mai spune și că dacă așa se fac lucrările, mai bine să nu se mai facă.
Ce se vede în filmare
Se vede o bordură veche de beton, peste care s-a pus un strat alb, proaspăt. Stratul alb s-a crăpat. În multe locuri s-a desprins în plăci, iar dedesubt a ieșit la iveală betonul gri, cel vechi, care a stat liniștit acolo tot timpul.
În alte locuri, bordura s-a rupt de tot. Între ea și pământ s-au deschis goluri în care încape lejer un picior de alergător. Mai încolo, dalele coboară în trepte spre cuvă, ca o scară. Lucrarea a ținut cam cât ține un Botox. Și e de înțeles, pacientul ăsta are aproape 100 de ani.
Ce ne-a promis dl primar
În aprilie, Ciprian Ciucu ne scria pe Facebook că a semnat autorizația pentru punerea în siguranță a malurilor și ne atrăgea atenția că le-am văzut cu toții „în ce hal sunt”. Le văzuserăm. Pe 11 mai, Ciucu explica: „Toată lumea știe că se surpă malurile și cad în apă.” Știam.
Pe 19 mai, Primăria a anunțat devizul: 45 de milioane de lei, adică aproximativ 9 milioane de euro, pentru 13 luni de lucru. Din acești bani, 15 milioane de lei erau prevăzuți pentru 2026. Pe 2 iunie a început golirea lacului, iar rațele au fost relocate pe Lacul Floreasca.
Pe 9 iunie au intrat excavatoarele. Ciucu a ținut să ne dea și o garanție: „Facem lucrări care să reziste 100 de ani.” Lacul ar urma să fie umplut din nou în iulie 2027, dacă totul merge bine.
În grafic, cu mici întârzieri
Pe 2 septembrie, primarul Capitalei ne-a liniștit încă o dată. Constructorul i-a spus că e în grafic și doar „puțin întârziat din vina cumva a noastră”, pentru că fiecare copac de pe margine este reevaluat înainte să fie tăiat. Domnia sa ne-a și pregătit din timp: lucrările de punere în siguranță nu vor arăta foarte frumos. Pe asta chiar nu avem ce să-i reproșăm. Ne-a spus-o cinstit.
Chiparosul a fost salvat, bordurile așteaptă
Marți, 22 septembrie, Ciucu ne-a anunțat că ADP București a salvat cel mai bătrân chiparos din parc, de aproape 100 de ani, de pe Insula Trandafirilor. Chiparosul stătea pe un mal surpat. „Am fost ieri acolo și am solicitat intervenția rapidă”, ne-a scris domnia sa. Au intervenit nouă oameni, cu două utilaje, timp de opt ore.
Ne bucurăm pentru chiparos. Ne permitem totuși o întrebare modestă. Când dl Ciucu a trecut prin parc, spre chiparos, s-a uitat și în jos, spre bordurile de pe marginea aleii? Nu știm pe unde a mers domnia sa. Știm doar că malurile Herăstrăului au peste 6 kilometri și că, pe alocuri, scot la iveală exact ce se vede în clipul lui Andrei Roșu.
Jungla de la fosta plajă
Lacul a plecat, dar în locul lui a venit altceva. În cuvă a crescut vegetație cât un om zdravăn. Pe lângă ea aleargă oameni, merg bicicliști și trec părinți cu cărucioare, pe aleea cu borduri crăpate.





